Auzisem ca, undeva, in lume, niste oameni asteapta sa fie loviti de uragan. Ei stiu clar ca vine.Ma gandeam cum asteapta oamenii aia sa vina uraganul, sa faca ce face si sa treaca. Dupa cum suna tot felul de instructiuni, ar fi sa stea culcusiti si adapostiti, sa suporte ce o sa fie si apoi sa isi reia viata. Cum vor putea...
La mine a fost altfel. Nu stiam ca o sa fie uragan. Ma gandeam eu la o furtuna, ceva, dar... Nici macar nu am avut semnale si intructiuni. Cand m-am dus si eu frumusel, ca omul, sa mai iau o lectie de zbor, sa mai umblu putin prin stafunduri ca sa ies si sa urc, nu stiam ce vine. Stiam doar ca o sa cobor.
Vorba unui Batran din Anzi :cu cat cobori mai mult, cu atat urci mai mult...
Eiii, si apai am avut parte de coborare. Umblatul prin strafunduri, pe acolo pe unde nu mai stiu si nu am mai vrut sa stiu, e trebusoara de maaaare adancime. Si nu e ceva neaparat cu intuneric, fantome,NALUCI, brrr, bloody and horror movies.
Noooo... Fix ca in zisa de mai inainte, in miezul intunecimii, acolo unde n-ai vrea sa te duci nici cu gandul, gasesti comori. Locul cel-mai-fricii devine locul de unde desfaci un miez de putere. Partea din tine care fugise departe de lumea dezlantuita sau partea alungata de tine, fiindca ai crezut ceva ce ai zis tu sau ti-au zis altii despre tine, partea aceea o gasesti umbland prin launtru-ti si o primesti spre intregirea ta. O primesti cu dragoste. Cu muuuulta dragoste. Si clipa aia de dragoste dintru inceput, din regasire, este de nepretuit... Esti tu si tu, daruiesti si primesti dragoste din tine si pentru tine.
Si pe urma te iubesti. Incepi sa te vezi altfel. Incepi in sfarsit sa te vezi si sa te privesti cu intelegere. Si poti ierta si te poti ierta. Pentru ca asa, iubind, intelegi...
Imi spunea cineva odata ca face tot ce poate, dar nu poate ierta. Oricat de mult ar vrea, e doar din gura, nu din inima. Nu stiam nici eu prea bine cum sa... Dar acum parca pricep.
Una din des-faceri e intelegerea. Pricepi de ce si cand vezi - nuuuu... nu e treaba de minte, nu e niciun tipar, nu e tehnica, nu e "deci" - cand vezi in sensul ca simti, stii de ce dar nu poti spune, e de acolo, din "fara-cuvinte", cand pur si simplu STII si stii de ce era sa fie asa, ca sa fie asa cum e acum, adica exact asa cum trebuie sa fie, ti se face limpede tot si intelegi. Si se dezleaga multe si se face curat. Intelegerea din iubire goleste, scoate ceea ce tinuse fiinta ta agatata si n-o lasa sa mearga si si mai si, n-o lasa sa zboare... E ca si in scrierea lui Jules Verne, cand se taie sforile nacelei si balonul se inalta in vazduh, eliberat de ultimul lest.
Ei, cam asa imi e mie. Numai ca e intr-un fel ciudat. Nu sunt doar sus, plutind frumusel pe aripile vantului. Am intrat in uragan. Nu a venit el peste mine, nu l-am asteptat culcusita undeva, cu usile si ferestrele bine intepenite. M-am dus in el, fara sa stiu in ce ma bag... Cand dai drumul la lest, chiar si la nacela, cand lasi si dezlegi ceea ce te impieica, pe de o parte, si cand iti recapeti parti din tine - care iti vin ca noi, ca nu le mai stia de... nici nu conteaza de cand- , esti luat la varteje si aruncat de colo-colo. Nu e usor sa inveti iar cum sa mergi, cum sa pasesti. Plus ca mai vii si cu alte alea. Mai vii si cu o stare de bine de aia de nu incapi in piele. Mai vii si cu niste forta si forta este cu tineeee...
Eeehhh... Una peste alta, uragan. Asta e. Mai tare ca frutuna de anul trecut. Nici nu stiu daca vreau sa treaca asa repede. Incepe sa-mi placa felul in care dau cu fundul de pamant intr-un fel nou. Doare la fel de tare ca inainte, dar de data asta... ma distrez.
Miscatul asta de colo-colo, rasucitul perspectivei si vazutul jocului... HMMMM! Cand te trage furtuna de gat in sus, sa vezi mai bine ce se petrece - , in timp ce tipi apuci sa vezi tabloul, esti gata sa prinzi shkema (zic "shkema" de douaj'de ori pe minut), si pe cand pici in "realitate" iti dai seama ca inteleapta concluzie, marea revelatie de o clipa ti-a si fugit, odata cu aerul ce-ti vajaie pe langa urechi, in "curentul" caderii...
La mine a fost altfel. Nu stiam ca o sa fie uragan. Ma gandeam eu la o furtuna, ceva, dar... Nici macar nu am avut semnale si intructiuni. Cand m-am dus si eu frumusel, ca omul, sa mai iau o lectie de zbor, sa mai umblu putin prin stafunduri ca sa ies si sa urc, nu stiam ce vine. Stiam doar ca o sa cobor.
Vorba unui Batran din Anzi :cu cat cobori mai mult, cu atat urci mai mult...
Eiii, si apai am avut parte de coborare. Umblatul prin strafunduri, pe acolo pe unde nu mai stiu si nu am mai vrut sa stiu, e trebusoara de maaaare adancime. Si nu e ceva neaparat cu intuneric, fantome,NALUCI, brrr, bloody and horror movies.
Noooo... Fix ca in zisa de mai inainte, in miezul intunecimii, acolo unde n-ai vrea sa te duci nici cu gandul, gasesti comori. Locul cel-mai-fricii devine locul de unde desfaci un miez de putere. Partea din tine care fugise departe de lumea dezlantuita sau partea alungata de tine, fiindca ai crezut ceva ce ai zis tu sau ti-au zis altii despre tine, partea aceea o gasesti umbland prin launtru-ti si o primesti spre intregirea ta. O primesti cu dragoste. Cu muuuulta dragoste. Si clipa aia de dragoste dintru inceput, din regasire, este de nepretuit... Esti tu si tu, daruiesti si primesti dragoste din tine si pentru tine.
Si pe urma te iubesti. Incepi sa te vezi altfel. Incepi in sfarsit sa te vezi si sa te privesti cu intelegere. Si poti ierta si te poti ierta. Pentru ca asa, iubind, intelegi...
Imi spunea cineva odata ca face tot ce poate, dar nu poate ierta. Oricat de mult ar vrea, e doar din gura, nu din inima. Nu stiam nici eu prea bine cum sa... Dar acum parca pricep.
Una din des-faceri e intelegerea. Pricepi de ce si cand vezi - nuuuu... nu e treaba de minte, nu e niciun tipar, nu e tehnica, nu e "deci" - cand vezi in sensul ca simti, stii de ce dar nu poti spune, e de acolo, din "fara-cuvinte", cand pur si simplu STII si stii de ce era sa fie asa, ca sa fie asa cum e acum, adica exact asa cum trebuie sa fie, ti se face limpede tot si intelegi. Si se dezleaga multe si se face curat. Intelegerea din iubire goleste, scoate ceea ce tinuse fiinta ta agatata si n-o lasa sa mearga si si mai si, n-o lasa sa zboare... E ca si in scrierea lui Jules Verne, cand se taie sforile nacelei si balonul se inalta in vazduh, eliberat de ultimul lest.
Ei, cam asa imi e mie. Numai ca e intr-un fel ciudat. Nu sunt doar sus, plutind frumusel pe aripile vantului. Am intrat in uragan. Nu a venit el peste mine, nu l-am asteptat culcusita undeva, cu usile si ferestrele bine intepenite. M-am dus in el, fara sa stiu in ce ma bag... Cand dai drumul la lest, chiar si la nacela, cand lasi si dezlegi ceea ce te impieica, pe de o parte, si cand iti recapeti parti din tine - care iti vin ca noi, ca nu le mai stia de... nici nu conteaza de cand- , esti luat la varteje si aruncat de colo-colo. Nu e usor sa inveti iar cum sa mergi, cum sa pasesti. Plus ca mai vii si cu alte alea. Mai vii si cu o stare de bine de aia de nu incapi in piele. Mai vii si cu niste forta si forta este cu tineeee...
Eeehhh... Una peste alta, uragan. Asta e. Mai tare ca frutuna de anul trecut. Nici nu stiu daca vreau sa treaca asa repede. Incepe sa-mi placa felul in care dau cu fundul de pamant intr-un fel nou. Doare la fel de tare ca inainte, dar de data asta... ma distrez.
Miscatul asta de colo-colo, rasucitul perspectivei si vazutul jocului... HMMMM! Cand te trage furtuna de gat in sus, sa vezi mai bine ce se petrece - , in timp ce tipi apuci sa vezi tabloul, esti gata sa prinzi shkema (zic "shkema" de douaj'de ori pe minut), si pe cand pici in "realitate" iti dai seama ca inteleapta concluzie, marea revelatie de o clipa ti-a si fugit, odata cu aerul ce-ti vajaie pe langa urechi, in "curentul" caderii...
Cam asta e, dragii mei. Daca va apucati mai serios sau mai in gluma de recuperarea sufletului, sa stiti macar ceva. Foarte posibil, foarte, uraganul... E bine sa stiti. Oricum, n-o sa va foloseasca la nimic, ca asta e shkema, sa fiti luati prin surprindere si mai ales prin sus-prindere.Cat poate sa tina? iar nu stiu... Unul din prietenii mei dragi zicea ca pentru a integra doar o singura experienta, cu urmarile ei cu tot, i-au trebuit vreo sase luni...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu