Ca sa traiesc, am fost sa mor putin.
Si am trecut podul-curcubeu...
... si acolo, prinsa intre lumi, asternuta cumva, intinsa cumva ca o palma desfacand portile cerului, o trecere.
Nu era parca de atins, te sorbea cumva intr-insa, ca intr-un zbor dulce.
lumina Ingerului vine din inima fiecarui om, suflandu-se prin ochi, ca suflarea Celui Ce Ne Respira.
Numele ei este iubire...
Am sa privesc cu ochii in care ea mi-a fost cursa, ca sa o vad in ochii tuturor.
Si daca va fi cate un om care-si va fi pierdut visul, voi merge impreuna cu el in adancuri si in inalturi, ca sa il regasim, deschizand inima. Ca sa ii curga lumina prin ochi. Sa ii curga iubirea...
"Nu credeam sa-nvat a muri vreodata"...
Si totusi... Ce mare invatator despre viata e moartea!
Cel mai credincios tovaras de drum. Acela care iti sufla mereu langa tine, aratandu-ti minunatiile vietii. Acel "ca si cum asta ar fi ultima zi, ultima clipa"...
Trecerea. Trecerea prin moarte.
Nu stiam cum e. Imi trecuse candva, aproape, o umbra. Credeam ca e aia, strangerea aia de inima... atat de tare ca se opreste draga de ea si gata.
Dar nu a fost asta. A fost... Da. e fara cuvinte.
E coplesitor zborul acela acolo, Acasa. Usor, pe fir de lumina, de duci putin acolo, in locul nesfarsitei iubiri... De unde nu prea vrei sa mai vii... dar te trage tot bland inapoi, firul intins, tinut de cel care te asista in trecere.
Am invatat cum sa te speli de tot. Spalatul trupului celui plecat e un gest simbolic. Am invatat spalatul sufletului, al mintii, a tot ce mai ramasese agatat, incrustat in memoria celulelor, ca traire. Nu ca informatie, ci ca traire.
Mi-am amintit si lepadat una dupa alta toate poverile. Toate durerile care mai ramasesera, spuse si nespuse. Tot ce ar fi fost de neiertat si de iertat lor si noua.
Si cand a fost trecerea... a fost. Dulce si blanda, ca un vant cald care te poarta pe brate iubitoare in Iubire. N-are rost sa zic, e fara cuvinte asta.
Si am plans tot timpul..., pana s-au dus toate cioburile care urateau felul in care vedeam tot ce e aici, in lumea in care umblam acum.
Si m-am lasat sa trec in noua viata, aia in care avem altele de pretuit.
Nu mai conteaza decat asta: Iubirea. Din care abia acum stiu sa gust. Si pe masura ce o gustam, o varsam inspre lume...
Si legamantul facut mie insami a fost sa ma darui asa cum sunt, spunandu-mi "te iubesc"- urile si iertarile si binecuvantarile catre toti si catre mine acum. Acum cat ei sunt in viata, cat noi suntem in viata.
Fiece clipa poate fi ultima. Vreau sa fi spus "te iubesc" inainte de a iesi tu pe usa, inainte de a iesi eu pe usa, inainte de a adormi, inainte de...
Vreau sa traiesc cum imi este drag, inainte de trecere.
Multumesc vietii ca m-a adus la acest prag. Multumesc mortii ca m-a trecut peste el, aratandu-mi stralucirea de-Acasa si tinandu-ma in iubire. Multumesc de renasterea daruita.
Si ma rog sa fie pentru tot omul acel ceas, fara spaima si tremur, in care sa se limpeazeasca atat inima si ochii lui incat sa vada ce e cu adevarat de trait.Si sa fie risipirea prafului din ochi, al necazului si otravirii de sine, al mizeriei care apasa si umple venele luminoase ale fiintei noastre, scuturarea de prostii si fleacuri, astfel incat fiecare clipa sa fie traita asa cum ne este ea data: un dar de iubire.
Fiindca viata insasi e o forma a nesfarsitei Iubiri...
Si peste toate, din toate sufla Iubirea.
Invartind roata vietii, invartind toate lumile...
In miezul suflarii ingenunchem spre a simti atingerea vietii:
Lumina stelelor peste noapte
Starea de zbor cand ma las sa plutesc in oceanul de dragoste
Care-mi misca pieptul cand suflu,
Starea de imbratisat si iubit cand ma las sa simt asta...
E atata minune in viata, atata minune!
Multumesc!
Ploua-ti iubirea peste oamenii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu