Umblasem asta-noapte pe intuneric. Pasisem incet, sa nu tremur stelele...
Fusese o calatorie nebuna printre visele altora si imi lasasem acasa focul, sa nu-i tulbur prea tare. Oricum, le cantasem ceva-ceva, inainte de culcare.
Ascultasem suspinele lumii si acum ma intorceam sa privesc cresterea zorilor.
Asteptam si din cand in cand pe obraz ma stergeam...
Si cum stateam pe piatra mea draga, una mare si buna sclipind albastriu in lumina de luna, mi-a cazut asa, nu se stie de unde, un flutur zbatandu-mi-se pe palmele ude.
Cu aripi azurii-aurii, se straduia sa se adune, dar praful cel fin de pe aripi se udase. Fluturul, obosit, pe o aripa se lasase.
L-am privit si-am suflat peste el. Usor, sa nu-l tremur...
S-a scuturat putin, s-a desfacut albastriu si era gata sa zboare. Si atunci am zarit firul mic, aurit, agatat de picioare... Fluturele meu era fluture fugar-zburator...
Am suflat inca o dat si l-am tremurat. Nu era sa il las sa plece asa. Nu degeaba ajunsese la mine. Si atunci m-am uitat mai bine.
Era o femeie-fluture. Foarte tanara, foarte... Speriata de viata, nestiutoare inca de moarte.
Mi-a venit asa, ca din cer, dar stiuse sa vina ea singura. Si acum mi se zbatuse un pic in palme. Se asezase apoi, obosita, pe o aripa azuriu-aurita.
Am mai suflat un pic, am tremurat-o usor, cat sa se incalzeasca. Apoi am presarat praf de stele pe ea ca sa creasca.
Si a crescut, cat sa stea in picioare, in fata mea, ca o femeie ce era. Cu aripi azurii-aurii.
Am stat amandoua pe piatra si-am povestit asa, ca fetele. Povestea ei, la fel ca a atator fluturi-femei... Lantisor de aur de picior, sa nu plece prea departe in zbor.
- Ce vrei, flutur? am intrebat.
- Ce vreau? Sa zbor...
- Zboara, atunci!
S-a uitat la mine ciudat. "Nu vezi..." si s-a intors spre lantul auriu. Atunci si-a dat seama ca de picior avea prins doar un capat. Celalalt era undeva, in iarba...
A tremurat singura din aripile aurii-azurii. Aromea dulce, a levantica si a fan cosit. Inca sunt pline de parfumul campiilor aripile femeilor-flutur-copii...
As fi putut sa-i ofer loc destul aici, pe piatra cea calda si vie. Dar inca ii este sa zboare... abia acum stie.
O sa vina din cand in cand, sa scuturam sacul, sa scoatem de acolo ata si acul, sa croim drumuri de zbor... Lantul auriu, legat de picior, va fi taiat. Dar asta cere mult tremurat. Inca e devreme. Inca se teme.
Dar va veni...
Pentru ca nu poti tine legati femei-flutur-copii...
Ori mor, ori reusesc sa iasa, in zbor.
Fusese o calatorie nebuna printre visele altora si imi lasasem acasa focul, sa nu-i tulbur prea tare. Oricum, le cantasem ceva-ceva, inainte de culcare.
Ascultasem suspinele lumii si acum ma intorceam sa privesc cresterea zorilor.
Asteptam si din cand in cand pe obraz ma stergeam...
Si cum stateam pe piatra mea draga, una mare si buna sclipind albastriu in lumina de luna, mi-a cazut asa, nu se stie de unde, un flutur zbatandu-mi-se pe palmele ude.
Cu aripi azurii-aurii, se straduia sa se adune, dar praful cel fin de pe aripi se udase. Fluturul, obosit, pe o aripa se lasase.
L-am privit si-am suflat peste el. Usor, sa nu-l tremur...
S-a scuturat putin, s-a desfacut albastriu si era gata sa zboare. Si atunci am zarit firul mic, aurit, agatat de picioare... Fluturele meu era fluture fugar-zburator...
Am suflat inca o dat si l-am tremurat. Nu era sa il las sa plece asa. Nu degeaba ajunsese la mine. Si atunci m-am uitat mai bine.
Era o femeie-fluture. Foarte tanara, foarte... Speriata de viata, nestiutoare inca de moarte.
Mi-a venit asa, ca din cer, dar stiuse sa vina ea singura. Si acum mi se zbatuse un pic in palme. Se asezase apoi, obosita, pe o aripa azuriu-aurita.
Am mai suflat un pic, am tremurat-o usor, cat sa se incalzeasca. Apoi am presarat praf de stele pe ea ca sa creasca.
Si a crescut, cat sa stea in picioare, in fata mea, ca o femeie ce era. Cu aripi azurii-aurii.
Am stat amandoua pe piatra si-am povestit asa, ca fetele. Povestea ei, la fel ca a atator fluturi-femei... Lantisor de aur de picior, sa nu plece prea departe in zbor.
- Ce vrei, flutur? am intrebat.
- Ce vreau? Sa zbor...
- Zboara, atunci!
S-a uitat la mine ciudat. "Nu vezi..." si s-a intors spre lantul auriu. Atunci si-a dat seama ca de picior avea prins doar un capat. Celalalt era undeva, in iarba...
A tremurat singura din aripile aurii-azurii. Aromea dulce, a levantica si a fan cosit. Inca sunt pline de parfumul campiilor aripile femeilor-flutur-copii...
As fi putut sa-i ofer loc destul aici, pe piatra cea calda si vie. Dar inca ii este sa zboare... abia acum stie.
O sa vina din cand in cand, sa scuturam sacul, sa scoatem de acolo ata si acul, sa croim drumuri de zbor... Lantul auriu, legat de picior, va fi taiat. Dar asta cere mult tremurat. Inca e devreme. Inca se teme.
Dar va veni...
Pentru ca nu poti tine legati femei-flutur-copii...
Ori mor, ori reusesc sa iasa, in zbor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu