iluzie sau realitate?

Ar trebui considerate povesti de dragoste numai cele impartasite, in care un El iubea o Ea si Ea raspundea pe masura? Dar cand o Ea iubea un El si El habar n-avea?…su nu voia sa aiba habar?

Ne proiectam idealurile iubirii dupa modelul cel mai simplu, cel mai aproape de inaltul cerului, de piscul fericirii. Visam, cu suflet fraged, la povesti de dragoste in care ne daruim sufletul si ni se raspunde cu masura inmiita. Citind cartile cele mai frumoase ale lumii, crestem cu speranta ca destinele inimii ne vor fi simple. Ca vom intalni din prima iubirea care sa ne tina o viata si o eternitate. Dar, uneori, ne pomenim ca ne traim vietile mai mult in vis.

Ce e iluzie si ce e realitate intr-o poveste de dragoste? Nu-i asa ca sunt adevarate, profunde, si iubirile noastre adolescentine in care il visam pe actorul din filmul preferat, pe cantaretul refrenului acela care ne-a schimbat ritmul batailor inimii, pe scriitorul care a asezat pe hartiile nemuririi cea mai frumoasa nuvela pe care am citit-o vreodata?

Avem idoli si iubiri de taina. Dar eu cred ca exista mari iubiri, chiar daca ne fac sa ne tresalte inima pe furis. Chiar daca nu au sorti de izbanda si niciun viitor.  Si, totusi, uneori ma intreb si eu, iubirea lui Scarlett O’Hara pentru Ashley a existat, n-a existat?…

Olume redusa la doi

Aud adesea in jurul meu remarci de genul: “vai cat te invidiez!”.  De ce?! Pentru ca pun capul pe perna dupa 16 ore de munca ? Sau nici atunci ,pt ca incep activitatea de acasa-si nu vreau s-o descriu aici.... Pentru ca iau un salariu injumatatit ,pentru un volum de munca dublat?:) De asta ma invidiati??? Pacat...
Eu nu o invidiez pe prietena mea care tocmai a cheltuit 20% din valoarea unui apartament cu 3 camere situat intr-o zona decenta, pe haine si pantofi. Nu o invidiez pe tipa cu care ma intalnesc adesea la diverse cursuri si care are functii pe cartea de vizita mai multe decat toti anii mei de scoala defalcati. Nu o invidiez nici pe carierista mea preferata, modelul meu in afaceri, care la 37 de ani tot ce a realizat nu are puls si atunci cand a realizat ceva, nu o tinea nimeni de mana. Nu invidiez nici jucatorii de fotbal profesionist plecati prin tari straine pe bani multi departe de familie si prieteni. Nu ii invidiez pe oamenii astia. Pentru ca sunt singuri. Si singura sunt si eu, nu trebuie sa imi doresc sa le seman altora.
O invidiez in schimb pe tipa aia care statea la masa cu prietenii ei si care desi nu a cerut, a primit de la iubitul ei 2 cuburi de gheata in pahar. Ii invidiez zambetul si sarutul de recunostinta pe care i l-a oferit in schimb. Ii invidiez pe prietenii mei buni care locuiesc impreuna de ani de zile si care desi se mai cearta cateodata, nu uita sa isi faca reciproc zilele mai frumoase. Pe cei care atunci cand li se intampla un eveniment important, se grabesc sa il imparta cu cineva. Pe cei care pleaca in concedii in insule pustii pentru a fi doar impreuna. Pe cei care rad fara sa spuna bancuri, pe cei care se privesc in ochi si isi spun cat se iubesc fara cuvinte.
Am citit undeva (imi pare rau ca nu imi mai amintesc exact unde) o fraza: „Cred ca lumea a fost prea mare pentru mine. In schimb, o lume redusa la " doi" mi s-a parut ideala!”. Ma caracterizeaza in totalitate alaturarea asta de cuvinte.
Cred ca lumea a fost prea mare pentru mine. In schimb, o lume redusa la " doi" mi s-a parut ideala!

Vreau lumea mea... redusa la doi

Cuiburi in cer...

Imi voi face cuiburi in cer
Multe cuiburi
Unul de sedere in liniste
Altul de visare
Altul de nemarginire, in care sa ma invartesc in dans pana ajung iar la susul, la inaltul din adancuri...
Unul mare, pentru mai multe pasari, unde sa ne bucuram de soare si zile
Altul, tot mare, tot pentru mai multi, in care sa citim stelele licarind peste mari... Din lumina lor sa aducem in jos peste campuri si munti, raze de vis, dezlegandu-le semnele
Si un cuib de curcubeu, in care sa-mi umplu clipele de Frumusete.
Si inca altele
Cate oare? Nu stiu, voi vedea ce voi vedea...

povestea noptii...

Umblasem asta-noapte pe intuneric. Pasisem incet, sa nu tremur stelele...
Fusese o calatorie nebuna printre visele altora si imi lasasem acasa focul, sa nu-i tulbur prea tare. Oricum, le cantasem ceva-ceva, inainte de culcare.
Ascultasem suspinele lumii si acum ma intorceam sa privesc cresterea zorilor.
Asteptam si din cand in cand pe obraz ma stergeam...
Si cum stateam pe piatra mea draga, una mare si buna sclipind albastriu in lumina de luna, mi-a cazut asa, nu se stie de unde, un flutur zbatandu-mi-se pe palmele ude.
Cu aripi azurii-aurii, se straduia sa se adune, dar praful cel fin de pe aripi se udase. Fluturul, obosit, pe o aripa se lasase.
L-am privit si-am suflat peste el. Usor, sa nu-l tremur...
S-a scuturat putin, s-a desfacut albastriu si era gata sa zboare. Si atunci am zarit firul mic, aurit, agatat de picioare... Fluturele meu era fluture fugar-zburator...
Am suflat inca o dat si l-am tremurat. Nu era sa il las sa plece asa. Nu degeaba ajunsese la mine. Si atunci m-am uitat mai bine.
Era o femeie-fluture. Foarte tanara, foarte... Speriata de viata, nestiutoare inca de moarte.

Mi-a venit asa, ca din cer, dar stiuse sa vina ea singura. Si acum mi se zbatuse un pic in palme. Se asezase apoi, obosita, pe o aripa azuriu-aurita.
Am mai suflat un pic, am tremurat-o usor, cat sa se incalzeasca. Apoi am presarat praf de stele pe ea ca sa creasca.
Si a crescut, cat sa stea in picioare, in fata mea, ca o femeie ce era. Cu aripi azurii-aurii.
Am stat amandoua pe piatra si-am povestit asa, ca fetele. Povestea ei, la fel ca a atator fluturi-femei... Lantisor de aur de picior, sa nu plece prea departe in zbor.
- Ce vrei, flutur? am intrebat.
- Ce vreau? Sa zbor...
- Zboara, atunci!
S-a uitat la mine ciudat. "Nu vezi..." si s-a intors spre lantul auriu. Atunci si-a dat seama ca de picior avea prins doar un capat. Celalalt era undeva, in iarba...

A tremurat singura din aripile aurii-azurii. Aromea dulce, a levantica si a fan cosit. Inca sunt pline de parfumul campiilor aripile femeilor-flutur-copii...
As fi putut sa-i ofer loc destul aici, pe piatra cea calda si vie. Dar inca ii este sa zboare... abia acum stie.

O sa vina din cand in cand, sa scuturam sacul, sa scoatem de acolo ata si acul, sa croim drumuri de zbor... Lantul auriu, legat de picior, va fi taiat. Dar asta cere mult tremurat. Inca e devreme. Inca se teme.
Dar va veni...
Pentru ca nu poti tine legati femei-flutur-copii...
Ori mor, ori reusesc sa iasa, in zbor.