inceputul

Visez enorm, colorat in dementa, am in vis senzatii pe care nu le incerc  niciodata in realitate, Mi-am notat sute de vise de-a lungul anilor, dintre care unele se repetau convulsiv, tarandu-ma pe sub aceleasi furci caudine ale  rusinii , si urii si singuratatii...Sigur, se spune ca scriitorul pierde cu fiecare vis povestit cate un citittor, si nu numai se spune, chiar asa e! Visele plictisesc intr-o povestire fiind doar o metoda  comoda si invechita de punere in abis. Rareori un vis este semnificativ pentru celelalt... sunt, e clar , un prozator de ocazie. Meseria mea de baza n-as putea spune ca e anosta si imi place sa cred  ca e ceea ce mi se potriveste cel mai bine. Si imi place sa-i cunosc foarte bine toate trucurile... Trucurile scrisului insa, ma lasa rece...Toate au un inceput. Sunt convinsa ca in viata, ca si in fictiune, inceputul da tonul.Ba chiar si in nebunie. Imi amintesc cum a inceput s-o ia razna un fost prieten al meu:):

"M-am urcat in tramvai ca sa merg la o cunostinta. Din cauza frigului, geamurile erau aburite. In fata mea statea o femeie cam de la tara, intr-o canadiana maro, murdara si cu o broboada verde. N-as fi observat-o daca nu ar fi ridicat mana sa stearga geamul aburit cu mana inmanusata grosolan...Tocmai ma uitam pe geam prin pata devenita transparenta, cand tramvaiul a intart in pasaj si pata s-a facut neagra-smoala pe fondul alb al restului de geam aburit.Ei bine, ce crezi? Pata reproducea perfect profilul lui Goethe din cunoscuta umbra chinezeasca.Totul era acolo: nasul drept,pornind direct din fruntea oblica, peruca terminata cu codita, buze ferme, barbia rotunda..." O luase razna:)))

Dar visul meu... poate ca in alta zi am sa-l astern aici...